De la lume adunate... Despre Moloh.

 

«Când vezi piatra ce nu simte nici durerea și nici mila,

  De ai inimă și minte, feri în lături, e Dalila !»

(M. Eminescu)

 

Distinsă cititoare, prietene cititor, probabil că ați auzit despre o veche divinitate, simbolul cruzimii, încă de pe vremea fenicienilor numită Moloch. Din diverse surse aflăm că, spre deosebire de alte zeități care primeau sacrificii (jertfe) în vite, Moloch (sau biblicul Moloh) nu accepta ca jertfă decât oameni în ritualul obscur păgânesc închinat lui. Deci, cu alte cuvinte, acest idol, probabil o altă invenție a minții umane, cerea un sacrificiu foarte mare. Istoricul grec Diodor din Sicilia relatează că, pentru a-l îmbuna pe acest idol antropofag care s-ar fi mâniat că i s-a adus carne ieftină (copii de sclavi și de străini), cartaginezii (ce adoptaseră cultul lui Moloh) i-au jertfit, în cursul unui asediu, „două sute de copii aparținând celor mai de seamă familii din Cartagina“. Iată de ce Moloh (care înseamnă „rege“ și e reprezentat ca un monstru cu trup de om și cap de taur) a rămas simbolul cruzimii. Scriitorul rus Kuprin și-a intitulat Moloh o povestire în care descrie crunta exploatare a muncitorilor la o uzină metalurgică capitalistă, ne reamintește un fost autor al propagandei comuniste.

Despre cruzime,  în general, istoria ne prezintă multe aspecte.

Din nefericire, despre cruzime se pomenește și în lumea așa-zisă creștină. Poate că n-ar fi de ocolit, de pildă, trista istorie a masacrului din Noaptea Sfântului Bartolomeu. Dar oare în secolul trecut, de tristă amintire, secolul holocaustului sau chiar în zilele noastre nu mai există cruzime ? Ba bine că nu !

Pentru lumea creștină (dacă mai există sau care mai există probabil doar cu numele), Biblia ar trebui să fie mai mult decât o sursă de completare a culturii generale. În cuprinsul acestei Cărți a cărților se amintește și de Moloh.

Vorbind despre Scriptură sub inspirație divină, apostolul Pavel, de pildă, ne atrage atenția în 2 Timotei 3:16 și 17 că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.“

Dacă am înțeles corect, cruzimea este o faptă ce vine dintr-o inimă de gheață, o inimă a dracului care nu este compatibilă cu înţelepciune în neprihănire ce vine dintr-o inimă încălzită de Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare (Iacob 1:17).

Există pe lumea asta oameni ai dracului, oameni răi, oameni cruzi ? Oameni fără milă care, prin cruzimea faptelor lor (de tortură sau terorism, de exemplu) poluează însuși conceptul de omenie ?

Moloh, simbolul cruzimii, de pildă, ne este adus în atenție și de unele texte biblice. Dar, iată ce găsim scris în Biblie despre acest idol în mai multe locuri:

Levitic 18:21 Să nu dai pe nici unul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh, şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.

Levitic 20:2 Spune copiilor lui Israel: Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.

Levitic 20:3 Şi Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel sfânt, şi a necinstit  Numele Meu cel sfânt.

Levitic 20:4 Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,

Levitic 20:5 Îmi voi întoarce Eu Faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.

2 Imparati 23:10 Împăratul a pângărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.

Faptele Apostolilor 7:43 Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.

Mi se par interesante de amintit și textele biblice următoare din Levitic 20:

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2 Spune copiilor lui Israel: Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.

3 Şi Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel sfânt, şi a necinstit Numele Meu cel sfânt.

4 Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,

5 Îmi voi întoarce Eu Faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.

6 Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.

7 Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

8 Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.

. . . . . . . . . . . . . . 

22 Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei.

23 Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scârbă de ele.

24 V-am spus: Voi le veţi stăpâni ţara; Eu vă voi da-o în stăpânire: este o ţară în care curge lapte şi miere. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus de o parte dintre popoare.

25 Să faceţi deosebire între dobitoacele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toate târâtoarele de pe pământ, pe care v-am învăţat să le deosebiţi ca necurate.

26 Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.

27 Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.

Distinsă cititoare, prietene cititor, probabil că veți fi de acord cu faptul că, pentru a înțelege anumite aspecte, acestea trebuiesc privite în contextul lor. De ce se duce un om la pescuit sau la vânătoare ? Oare joacă un rol în viața unor oameni și plăcerea de a chinui animale nevinovate sau chiar de a le ucide ? Este această plăcere o formă mascată de întreținere a cruzimii prin eludarea milei ?

N-ar trebui uitat sau neglijat faptul că, Atotputernicul și Nemuritorul Creator, din respect pentru creația Sa, i-a pus în mână un set de principii cuprinse în Decalog. Nu trebuie uitat faptul că Decalogul este unicul act normativ, unica lege morală, scrisă personal de Tatăl luminilor. Deci, ca și Autorul său, Decalogul n-are moarte, este veșnic, și ca atare nu poate fi schimbat de omul muritor prin diverse sisteme religioase. Creatorul a interzis, în principiu, uciderea creaturilor Sale nealterate de păcat.

Prin păcatul neascultării de Veșnicul Creator, prin alegerea de a asculta de Lucifer (tatăl tuturor minciunilor prin omisiune, diversiune, distorsiune, promisiune sau falsa compasiune), deci prin fărădelege, prin nerespectarea legi morale divine, creatura (omul) s-a îndepărtat de Creator, acel Dumnezeu care este în același timp și dragoste și nicidecum ură și cruzime, după cum vor unii să-L prezinte.

Omul, prin ascultare, deci în armonie cu Creatorul său, până la ieșirea din Eden, n-a fost învățat să ucidă. Hainele de piele și jertfa de animale (și nicidecum de oameni) a apărut ca o reamintire a faptului că pentru iresponsabilitatea ta, omule, va trebui să plătească prin moarte, în locul tău, un animal nevinovat de păcatul tău. Instanța divină, ne reamintește Biblia, a hotărât că plata păcatului este moartea.

Dacă sunt corect informat, o inimă care nu simte nici durerea și nici mila se numește o inimă împietrită, după cum ne sugerează și Eminescu. Este o inimă în care își găsește un loc ideal să încolțească sămânța cruzimii. Este inima acelor „chemați“ să dea dovadă de tărie și nicidecum de slăbiciune sufletească exprimată prin milă. Este, de pildă, inima mamei care-și aruncă copilul, nou născut, în ghena de gunoi chiar și în secolul XXI. Există asemenea oameni ai dracului ? Homo diabolicus ? Sau este totul doar o invenție, o legendă ?

Alegând în locul milei, ce ar fi trebuit să vină dintr-o inimă încălzită prin iubirea divină, cruzimea unei inimi de piatră „omul“ a ales-o de fapt pe … Dalila.

”Ia-mi-o, că-mi place”, ne vor spune Samsonii zilelor noastre. Sau ?...

 

De la lume adunate... Despre peștera lui Platon și altele...

 Domnule profesor Eilender, vă mulțumesc pentru interesantele idei ce se desprind din textul redactat de dumneavoastră, prezentate în cele de mai sus (26 sep). Este vorba de siteul: www.utildestiut.ro.

Vă rog să-mi permiteți câteva gânduri…
Din limitata experiență de viață pe care o am, pot spune că doar cunoașterea nu are limite. Cu siguranță la această concluzie au ajuns și alții înaintea mea.
De pildă, titlul: „Există o fisură în toate, așa intră lumina“, m-a dus cu gândul la alegoria peșterii lui Platon.
Dacă sunt corect informat, Platon sugera în alegoria sa că, așa-zisele evenimente „adevărate“, sunt de fapt doar niște umbre ale realității. Ceea ce credem că este real este, până la urmă, doar un joc al umbrelor din lumea noastră interioară specială și unică. Realitatea trece prin filtrul complex al înțelegerii fiecărei ființe umane, înțelegere ce depinde nu numai de numărul de informații reale la care are acces ci și de modul de interpretare (percepție) determinat de experiența de viață diferită și unică a fiecăruia dintre noi.
Se cunoaște faptul că, în general, o informație ajunge la beneficiarul ei după ce a fost „tunsă, frezată și periată“ după gustul clientului care plătește și nicidecum după gustul frizerului (informatorului). Astfel informația finală este o sinteză „coafată“ numai după gustul și înțelegerea clientului. La fel este și cu „tortul“ făcut după gustul consumatorului și nicidecum al cofetarului.
Dacă conștientizăm faptul că oricum trăim, de fapt, în minciună din cauza informațiilor limitate la care avem acces, prin diversele îngrădiri impuse de actele normative ca, de pildă, legea secretului de stat, avem clar pe ecran doar jocul umbrelor din peștera lui Platon.

Petru Creția, numit de Noica „întâiul om de cultură al țării“, afirma că, citez: „omul este o ființă complexă și că sufletul lui cel mai adânc este un amestec de lumini și umbre, de puteri și de nevolnicii, de avânturi și de stagnări.“
„Omul este o ființă complicată și ambiguă, dar nu indescifrabilă“ sublinia același autor.
„Prea mulți caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ți mai găsești reperele în noianul acesta de informații și de ispite care par a spune totul despre noi și a ne da toate soluțiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înșine ceea ce ar face ca relația noastră cu lumea să devină, dacă nu mai ușoară, cel puțin mai limpede?“ se întreba Petru Creția.

Ca un colecționar de opinii cu o oarecare vechime, am reținut și faptul că: „Trebuie să fim atenți la tipul de rețea socială în care ne aflăm, cu cine comunicăm și ce tipuri de conținut consumăm”, avertizează Bekalu. „Rețelele sociale ne pot face să percepem prezentul ca fiind mai rău decât trecutul, dar acest lucru nu este adevărat pentru toată lumea.”
Mă întreb: „O fi oare mai bine să ai vârsta și puterea din prezent sau puterea și vârsta de acum 50 de ani, de pildă ? Poate puterea vârstei de atunci și știința de acum. De la caz la caz și de la tabletă la tabletă.“

În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărît – așa cum ne povestește Homer – să cucerească cetatea printr-un vicleșug. Sub pretextul unei ofrande religioase, grecii au construit un uriaș cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunși cinci sute de soldați; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în oraș. În puterea nopții, ostașii greci au ieșit din ascunzătoare, au deschis poarta cetății și astfel Troia a fost cucerită printr-o stratagem devenită celebră de-a lungul veacurilor și cunoscută sub denumirea de „calul troian“.
Această expresie caracterizează pe acela care folosește un șiretlic (de genul: „i-am tras-o!“) spre a se furișa în tabăra adversă, indică pe dușmanul travestit în binefăcător.
În contextul celor prezentate mai sus, campania electorală, după opinia mea, este de fapt introducerea în capul fiecărui alegător a unui modern cal troian cu numele de: „Program de guvernare.“

Ajungem în final la un citat ce aparține lui Otto von Bismarck care ne aduce în actualitatea zilei de mâine duminică 27 septembrie: „Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri.“
Se povestește că deviza cancelarului german Otto von Bismarck (1815-1898) era: „forța merge înaintea dreptului.“ În anul 1862, când Wilhelm I l-a numit prim-ministru interimar, s-a adresat Parlamentului astfel: „Nu prin discursuri sau prin decizii ale majorității vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre, ci prin foc și sabie!“
Trăia și Bismarck în peștera lui Platon ? Poate… Așa, cel puțin, ne face să înțelegem ceea ce ne povestește istoria scrisă și rescrisă de la sistem la sistem.

De la lume adunate... Despre succes și...pofta de grandoare.

 

În esență, textul care urmează a fost redactat ca o modestă completare la tema abordată de domnul profesor Eilender cu scopul de a aduce cititorului interesat câteva picături de fericire.

Mulțumesc și pe această cale domnului profesor Eilender pentru interesantele idei despre succes, prezentate în textul din 12 septembrie pe siteul domniei sale: www.utildestiut.ro. 

Tema aleasă de autor este, după opinia mea, extrem de vastă și de complexă.

Ca urmare, rog pe distinsa cititoare sau pe prietenul cititor să-mi permită câteva gânduri apărute pe marginea textului menționat.

Printre modestele mele lecturi am găsit mai multe idei care, după părerea mea, ar putea avea legătură cu tema amintită. Sunt idei menționate în cărțile sale de către distinsul autor Dale Carnegie. 

Dar iată câteva dintre ideile mereu actuale, deși au fost scrise parcă prin 1927:

De pildă, am aflat de la Dale Carnegie că există multe nevoi care se cer satisfăcute, dar există una „care este arareori mulțumită și totuși tot atât de adâncă, tot atât de poruncitoare ca și foamea. Este năzuința, este ceea ce Freud numește „dorința de a fi mare“. Este ceea ce John Dewey numește „dorința de a fi important“.“

„Această dorință de a fi important nu există la animale. Este chiar una din principalele deosebiri ce există între ele și om“, ne reamintește autorul menționat.

„Tatăl meu, de pildă“, spune Carnegie, „avea o fermă în Missouri, unde creștea porci frumoși și vite cornute. Le ducea la toate bâlciurile și concursurile agricole și căpăta premii mereu. Acasă el agăța pe un pătrat mare de muselină alba toate panglicile albastre ale triumfurilor sale. Și când veneau musafirii, desfășura prețioasa muselină, punându-mă să țin eu de un capăt, în timp ce el ținea de celălalt, ca să îngăduie asistenței să-i admire trofeele.
Porcii se arătau cu desăvârșire indiferenți la răsplată, dar tatăl meu era încântat; fiindcă îi întărea sentimental importanței sale.“

„Dacă străbunii noștri n-ar fi avut într-înșii această dorință nestinsă de a fi mari (să fi fost doar tot un fel de alergare hedonică???!!! – n.m.), civilizația n-ar fi existat, căci, fără ea, am fi rămas asemenea dobitoacelor.“

„În chip inconștient, pentru a ne afirma importanța noastră, cumpărăm ultimul model de mașină (pentru unii chiar și în zilele noastre este un gest purtător de prestigiu – n.m.), ținem să vedem cutare film sau citim cutare carte, sau să facem publice cu complezență succesele școlare ale copiilor noștri.“

„Spune-mi cum îți satisfaci pofta ta de grandoare“, continua Dale Carnegie, „și îți voi spune cine ești… În asta se dezvăluie caracterul nostru. Asta este semnificația la un om. John D. Rockefeller, între altele, a zidit în China, la Peking, un spital modern pentru îngrijirea milioanelor de nenorociți pe care nu-i văzuse niciodată. Dimpotrivă, Dillinger și-a manifestat importanța făcându-se gangster, asasin, spărgător de bănci.“

 „Urmărit de polițiștii care îl vânau în Minnesota, el se repezi într-o zi la o fermă, strigând: „ Eu sunt Dillinger !“ Era mândru de a fi inamicul public numărul 1. „Nu vă voi face rău, zicea el, dar sunt Dillinger“.

Deosebirea cea mai caracteristcă între Dillinger și Rockefeller nu este felul în care și-au afirmat importanța ?“

Ce este până la urmă succesul? O ascensiune, o strălucire, un moment din viața omului. Apoi urmează, din nefericire, şi prăbuşirea, curând trecând şi “împărăția” noastră, precum cea a împăratului Napoleon.

“Totul este deşertăciune şi goană după vânt”, ne aminteşte înțeleptul Solomon pe paginile inspirate ale Cărții Cărților. 

De la lume adunate... Despre politețe.

 

Dr. Constantin Colonaş, într-un limbaj perfect adecvat, vindecător, afirma următoarele în legătură cu regulile unei desăvârşite urbanităţi, reguli, din păcate, uitate prin urbanizarea forțată de acum cca 70 de ani:

 

 „Un filozof, care pe lângă filozof mai era - se vede treaba -  şi un hâtru bun de glume, a spus cândva: „ Dacă pe lume n-ar fi politeţă, oamenii nu ar veni în contact între dânşii, decât pentru a se lua de păr.”

 S-ar părea că agresiva afirmare a filozofului nostru, constituie un neadevăr. Totuşi, nimic mai adevărat. Şi o vom demonstra îndată. Căci, ce e politeţa în fond? E delicateţa care ne învaţă a ne disciplina apucăturile în aşa fel, încât să ştim a păstra până în cele mai mici amănunte respectul aproapelui; e acel for interior care ne îndeamnă a face ceia ce ne e îngăduit, oprindu-ne de a face ceia ce nu ne e îngăduit; e complexul acelor concesii reciproce – aproape spontane – atât de indispensabile bunelor raporturi sociale; e, într-un cuvânt, arta care ne învaţă a ne purta în toate împrejurările, după toate regulile unei desăvârşite urbanităţi. Lipsit de aceste preocupări civilizate, omul devine o brută, care, nepăsătoare pentru tot ce se petrece în jurul său, îşi face loc cu coatele în viaţă, îmbrâncindu-l pe cel ce-i stă în cale. Ori, de aci până la … păruială, cât mai rămâne oare ?... Ceia ce era de demonstrat ! ”

Analizând sumar cele de mai sus se pot pune și următoarele întrebări:

Oare chiar mai știm ceva despre delicatețea care ne învăța să ne disciplinăm apucăturile ?

Mai știm a păstra până în cele mai mici amănunte respectul aproapelui sau eventual al cetățeanului turmentat de minciunile politicienilor ? Este minciuna o formă de bătaie de joc a aproapelui sau a cetățeanului de rând ? Este minciuna o pandemie ce poate afecta grav corpul social ? 

Este politețea un concept demonetizat ? Sau este doar o iluzie fabricată la Hollywood ?

De la lume adunate… Este realitatea la fel pentru noi toți ?

Prietene cititor, dumneavoastră și cu mine credem, la prima vedere, că putem vedea, auzi, pipăi, gusta sau mirosi întreaga lume în care trăim. Mai mult chiar, presupunem că această realitate este la fel pentru noi toți. Dar la fel ca în povestirea cu orbii și elefantul, se pare că nici măcar doi oameni nu reușesc s-o perceapă la fel. Noi percepem mare parte din realitatea accesibilă nouă prin filtrele create de educația primită (dacă am primit-o), în mediul familial, social sau cultural care ne-a influențat existența, de experiența personală limitată de viață și, nu în ultimul rând, de accesul iluzoriu la o informație neviciată sau incompletă. Oare, chiar au fost descifrate toate misterele de pe acest pământ care ne pot da astfel garanția că putem avea încredere și acces la informații neviciate ? Crede cineva că deține toate informațiile ? Sau poate este vorba doar despre accesul la adevărurile utopice create de lumea imaginară a creierului nostru  ? De pildă, care-i chestia de fapt cu Corona ? O fi realitate, o fi doar o amăgire ca atâtea altele, sau doar o perdea de fum ce ascunde un viitor biblic de tip apocaliptic ?

Când percepem gustul și culorile în mod personal putem accepta ideea de unicitate ? Dar când amprenta emoțională sau cea digitală ne obligă să credem în unicitatea noastră, a fiecărei ființe umane, putem trăi cu iluzia că am putea ajunge la un numitor comun cu alte ființe umane la fel de unice ?

Dacă informațiile mele limitate sunt corecte, se poate explica faptul că motivul pentru care percepem atât de diferit realitatea unii față de alții are legătură directă cu altă lume foarte importantă, unică pentru fiecare, supranumită de unele teorii drept lumea specială a fiecăruia dintre noi. Această mică lume personală, pe care fiecare începe să şi-o creeze din propriile amintiri la puţin timp după naştere şi pe care continuă să o creeze şi să o recreeze o viaţă întragă, este compusă dintr-un mic grup de imagini specifice, care portretizează mai mult decât orice calea ideală de a ne satisface una sau mai multe dintre nevoile noastre fundamentale. Ideile astfel adunate în mintea ființei umane sunt grupate într-o zonă a creierului ce formează, în limbajul cotidian, sistemul individual unic de convingeri. Acesta ne guvernează comportamentul și ne obligă să alegem în funcție de lumea specială aflată în mintea fiecăruia dintre noi.

Și pentru a ne reaminti cât de diversă și unică este percepția realității să ne întoarcem, pe scurt, la povestea amintită cu elefantul și orbii.  

Se povestește că, într-o ţară îndepărtată s-au certat înţelepţii referitor la adevăr. Regele, un adevărat om înţelept, a chemat nişte orbi la el şi i-a rugat să pipăie un elefant. După care a întrebat, ce este un elefant. Orbi fiind, deci fiind practic în posesia unor informații insuficiente (mutilate), aceștia au perceput, fiecare într-un mod diferit elefantul. Orbul care a cercetat (atins) urechile a spus că un elefant este mare şi plat (neted), cel care a atins trompa, spunea că elefantul este lung şi rotund ca o conductă. Nu aceasta nu este adevărat, strigă un altul. Un elefant este atât de îndesat ca o coloană. Acest orb a cercetat picioarele. Al patrulea orb relata că după părerea sa un elefant este lung şi neted şi la coadă ascuţit. El se referea la colţii de fildeş ai pachidermului.
Realitatea era doar una: elefantul, dar, in fapt, felul in care fiecare „a crezut că vede” elefantul, îi conducea spre gâlceavă. Într-un sfârşit regele i-a întrerupt şi a zis: „Aveţi toţi dreptate, dar fiecare dintre voi a descris numai o parte din elefant.
Exact la fel este şi cu adevărul: ceea ce vedem sau percepem este deseori numai o mică parte, din ceea ce este real. De ce ? Deoarece nimeni, dar absolut nimeni, nu deține toate informațiile care formează împreună adevărul absolut. Nici măcar adevărul juridic, de pildă, nu poate emite asemenea pretenții. De aici și numărul imens de erori judiciare existente în decursul istoriei Justiției pe acest pământ. Despre erorile provocate de războaie se poate aminti doar în treacăt. Pe de altă parte, focoasele nucleare existente azi pe Terra (cca 14 mii) ne demonstrează că încă n-am cercetat corect… elefantul.
Dacă vom avea posibilitatea să vedem cândva elefantul în întregimea lui abia atunci neînțelegerile vor dispare. Până atunci… unde-i elefantul ?“

De la lume adunate... Diogene

Despre Diogene din Sinope am găsit în diverse surse poza de mai sus precum și comentariul următor:


Istoria anecdotică povestește că Diogene umbla în plină zi cu felinarul aprins pe străzile Atenei. La întrebarea: „de ce ?“, a răspuns: „Caut un om !“ Să fi fost vorba despre un om onest ?

Vom înțelege bine acest răspuns, dacă vom ști că filozoful grec predica munca, egalitatea între cetățeni, desființarea sclaviei, simplitatea moravurilor etc. și socotea, pe vremea lui, în Atena huzurului și a decadenței, că foarte puțini ar merita, în lumina ideilor sale generoase și înaintate, să fie numiți oameni.

Cuvintele lui Diogene se mai explică și prin atitudinea lui retrasă, puțin sociabilă, fapt pentru care era poreclit „mizantropul“.
Lampa lui Diogene servește de atunci ca termen de comparație, pentru a ilustra o situație asemănătoare. De pildă, Dostoevski vorbind de unul care era foarte avid de noblețe, spune: „o căuta cu lanterna, ca Diogene“. 

Cu alte cuvinte, a fi domn este o întâmplare, a fi om însă e lucru mare.  

De la lume adunate... Dalila și Samson

«Când vezi piatra ce nu simte nici durerea și nici mila,

  De ai inimă și minte, feri în lături, e Dalila !»

(M. Eminescu)

Dalila este un nume care a devenit sinonim cu o trădătoare, cu femeia fatală care, prin influența ei periculoasă, poate prăbuși pe bărbații cei mai tari.

Redau mai jos pentru cei interesați textele din Biblie privitoare la „relația“ (raportul de compatibilitate) dintre Samson și Dalila. 

Prietenul cititor, dacă va citi cu atenție textul biblic ce urmează va regăsi, după preceptul lui Horațiu, ceea ce e de folos, amestecat cu ceea ce e plăcut.

Judecatori 16:

1 Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.

2 S-a spus oamenilor din Gaza: Samson a venit aici. Şi l-au înconjurat, şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî.

3 Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.

4 După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.

5 Domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi i-au zis: Înduplecă-l, şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.

6 Dalila a zis lui Samson: Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit.

7 Samson i-a zis: Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.

8 Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile acestea.

9 Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: Filistenii sunt asupra ta Samson! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.

10 Dalila a zis lui Samson: Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat.

11 El i-a zis: Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.

12 Dalila a luat nişte funii noi, şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: Filistenii sunt asupra ta, Samson! Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.

13 Dalila a zis lui Samson: Până acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat. El i-a zis: N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii.

14 Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: Filistenii sunt asupra ta, Samson! Şi el s-a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot.

15 Ea i-a zis: Cum poţi spune: Te iubesc! când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.

16 Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte,

17 şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om.

18 Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui. Şi domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi au adus argintul în mâini.

19 Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.

20 Atunci ea a zis: Filistenii sunt asupra ta, Samson! Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

21 Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorât la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.

22 Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.

23 Şi domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se înveselească. Ei ziceau: Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.

24 Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii.

25 În bucuria inimii lor, au zis: Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze! Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.

26 Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa, şi să mă reazem de ei.

27 Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson, cum juca.

28 Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!

29 Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga.

30 Samson a zis: Să mor împreună cu Filistenii! S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.

31 Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au pogorât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.

Prietenul cititor, parcurgând cu atenție și onestitate, textul biblic de mai sus privind „relația amoroasă“ dintre Dalila și Samson poate extrage, după părerea mea, multe învățături. Voi aminti sumar câteva.

Printre altele, se poate pune o interesantă întrebare. Ea se găsește pe siteul, domnului profesor Eilender, site ce poartă numele: www.utildestiut.ro .

Domnul profesor, în contextul articolului Domniei Sale din 14 iunie 2020 se întreabă, de pildă: „Cum şi cui ne descărcăm sufletul?”

Dacă citim cu atenție pasajul biblic de mai sus putem constata că Dalila ar fi fost, în primul rând, un expert în Intelligence din zilele noastre. Ea cunoștea multe trucuri de manipulare din școala vieții. Ea avea un caracter special care făcea orice de dragul banilor. „ O vindea și pe măsa !“, cum ar spune unii oameni de „caracter“ din zilele noastre.

În al doilea rând, în orice moment se dovedește cât este de periculos striptease-ul sufletesc. În unele situații controlul este bun, dar încrederea este mortală ca-n exemplul biblic de mai sus.

În al treilea rând, dacă are timp, prietenul cititor, n-ar trece ușor cu vederea și aspectul privitor la ce înseamnă cicăleala.

Ieremia, un profet al Vechiului Testament din tradiția iudeo-creştină, ne reaminteşte: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”

Presupun că, profetul, nu se referea la inima dispărutului dinozaur sau a strămoşului unora dintre concetățeni, marele pitecantrop reprezentant al lui Homo erectus.

De la lume adunate... Despre deșertăciune

Printre lecturile mele preferate se numără și textele următoare:

Vanitas vanitatum et omnia vanitas (lat. „Deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune“) – așa începe cartea Eclesiastului, care, în întreg cuprinsul ei, nu-i decât o parafrazare a acestei păreri.

Consemnăm aici și versiunea latină, fiindcă poate fi deseori întâlnită în literatură și publicistică. „Lumea cotidiană e confruntată cu eternitatea în spiritul neiertătorului «Vanitas vanitatum»…“

O celebră poezie a lui Goethe, cu privire la deșertăciunea iluziilor omenești, poartă titlul: Vanitas ! vanitatum vanitas !

Aflăm, referitor la textul de mai sus și următoare:

«Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune», sunt cuvinte care  uneori sunt citate în grecește sau latinește. Ele vin însă din ebraică ( Haveil havulim hacoil haveil ) și cu ele se începe cartea din Biblie cunoscută sub numele de Eclesiastul. Cartea a fost atribuită regelui Solomon, dar, după cum se pare, ea nu-i aparține, deoarece conține o seamă de aluzii la fapte petrecute cu multe secole după domnia acestui rege. Autorul a rămas anonim. Originea expresiei ar fi în psalmii lui David: „Omul e asemenea deșertăciunii, zilele lui sunt ca o umbră care trece“ (psalmul 144, versetul 4).

Dar parcă mai pline de putere sunt cuvintele din psalmul 103, versetele 14, 15 și 16:

„Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.

Omul! zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.

Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea, n-o mai cunoaşte.“

Sau și mai tari sunt cuvintele neprihănitului Iov:

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat,  binecuvântat fie Numele Domnului!“

Dar, și-n franceză găsim un provesb asemănător care ne spune că: «Tout passe, tout casse, tout lasse» („Totul trece, totul se prăpădește, totul se istovește“). Cu alte cuvinte tot ceea ce e legat de viața omului nu-i decât vremelnic, șubred, trecător. Din nefericire, cimitirele sunt o... tristă realitate.

O precizare pentru distinsul vizitator al acestui blog

Distinsă Doamnă,

Distinse Domn,

Vă mulțumesc pentru onoarea și răbdarea de a-mi citi opiniile care urmează.

De la început trebuie făcută o precizare. Așa cum zice Marcus Aurelius: „Ceea ce auzi e o opinie, nu adevărul. Ceea ce vezi e o perspectivă, nu realitatea.“ Totul e subiectiv, pare a ne sugera în citatul său Marcus Aurelius. Deci, cred că nu vă este cu supărare că s-ar putea să avem percepții diferite asupra aceleiași realități, nu-i așa ?

Mulțumesc pentru înțelegere.

Sergiu Marius Popilian

De la lume adunate... Educația copilului (I)

Un admirabil autor, Dr. Constantin Colonaș, scria probabil prin anii 40 următoarele, citez:

„E o chestiune de mare gingășie a știi să pătrunzi în sufletul copilului, pentru a-l face  

să rodească acolo, sămânța binelui și a purtărilor alese.”

Norocul autorului menționat a fost acela că: n-a apucat timpurile anilor 50 când se intra în sufletul

ființelor umane cu... bocancii. Despre cele trăite în așa zisele țări civilizate în timpul celui de al II-lea 

Război Mondial sau prin Vietnam s-au scris tone întregi de cărți, dar din nefericire bestia din om nu a

dispărut nici măcar în zilele noastre. De ce? Deoarece a avea milă de cineva este considerat ca fiind

un moment de slăbiciune.

Sistemele religioase, de pildă, prin ciobanii mercenari care le slujesc au alungat pe Dumnezeu din

sufletele oamenilor, mercenarii promovând doar interesele și doctrina celor ce-i plăteau. Așa a

dispărut, după opinia mea, încet dar sigur, afectivitatea sau compasiunea din sufletul uman. Ea a fost

ușor înlocuită cu violența verbală a cuvintelor purtătoare de emoții.  

Sunt de acord cu ideea că educația copilului o face mai întâi familia, apoi școala și societatea. Din ce

motive ? 

„Familia e fundamentul pe care se clădește și se șlefuiește dintru început, tot acel

            conglomerat de atavice porniri pe cari le aduce cu dânsul noul venit. Fi-va oare această operă un

               monument de fală, ori o hâdă alcătuire gata a se  nărui? Asta depinde de meșteșugul cu care familia a știut a

              dura acest prețios monument.”

Din nefericire și azi se mai întâlnesc mentalități distructive de genul „se descurcă el cumva”.  Sunt

gânduri promovate de acele medii familiale care, de pildă, conform unor așa-zise tradiții obligă pe

tânăra de 15 ani să devină mamă. Este tânăra de 15 ani formată să devină cu adevărat mamă? Cu cât

mediul familial este mai curat, cu atât și deprinderile copilului vor fi mai frumoase. Mai interesează

pe cineva în ziua de azi astfel de aspecte ? Uitați-vă cu atenție în jurul dumneavoastră! Ce vedeți ?...

😀😀😀💙💛💗