De la lume adunate... Despre peștera lui Platon și altele...

 Domnule profesor Eilender, vă mulțumesc pentru interesantele idei ce se desprind din textul redactat de dumneavoastră, prezentate în cele de mai sus (26 sep). Este vorba de siteul: www.utildestiut.ro.

Vă rog să-mi permiteți câteva gânduri…
Din limitata experiență de viață pe care o am, pot spune că doar cunoașterea nu are limite. Cu siguranță la această concluzie au ajuns și alții înaintea mea.
De pildă, titlul: „Există o fisură în toate, așa intră lumina“, m-a dus cu gândul la alegoria peșterii lui Platon.
Dacă sunt corect informat, Platon sugera în alegoria sa că, așa-zisele evenimente „adevărate“, sunt de fapt doar niște umbre ale realității. Ceea ce credem că este real este, până la urmă, doar un joc al umbrelor din lumea noastră interioară specială și unică. Realitatea trece prin filtrul complex al înțelegerii fiecărei ființe umane, înțelegere ce depinde nu numai de numărul de informații reale la care are acces ci și de modul de interpretare (percepție) determinat de experiența de viață diferită și unică a fiecăruia dintre noi.
Se cunoaște faptul că, în general, o informație ajunge la beneficiarul ei după ce a fost „tunsă, frezată și periată“ după gustul clientului care plătește și nicidecum după gustul frizerului (informatorului). Astfel informația finală este o sinteză „coafată“ numai după gustul și înțelegerea clientului. La fel este și cu „tortul“ făcut după gustul consumatorului și nicidecum al cofetarului.
Dacă conștientizăm faptul că oricum trăim, de fapt, în minciună din cauza informațiilor limitate la care avem acces, prin diversele îngrădiri impuse de actele normative ca, de pildă, legea secretului de stat, avem clar pe ecran doar jocul umbrelor din peștera lui Platon.

Petru Creția, numit de Noica „întâiul om de cultură al țării“, afirma că, citez: „omul este o ființă complexă și că sufletul lui cel mai adânc este un amestec de lumini și umbre, de puteri și de nevolnicii, de avânturi și de stagnări.“
„Omul este o ființă complicată și ambiguă, dar nu indescifrabilă“ sublinia același autor.
„Prea mulți caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ți mai găsești reperele în noianul acesta de informații și de ispite care par a spune totul despre noi și a ne da toate soluțiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înșine ceea ce ar face ca relația noastră cu lumea să devină, dacă nu mai ușoară, cel puțin mai limpede?“ se întreba Petru Creția.

Ca un colecționar de opinii cu o oarecare vechime, am reținut și faptul că: „Trebuie să fim atenți la tipul de rețea socială în care ne aflăm, cu cine comunicăm și ce tipuri de conținut consumăm”, avertizează Bekalu. „Rețelele sociale ne pot face să percepem prezentul ca fiind mai rău decât trecutul, dar acest lucru nu este adevărat pentru toată lumea.”
Mă întreb: „O fi oare mai bine să ai vârsta și puterea din prezent sau puterea și vârsta de acum 50 de ani, de pildă ? Poate puterea vârstei de atunci și știința de acum. De la caz la caz și de la tabletă la tabletă.“

În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărît – așa cum ne povestește Homer – să cucerească cetatea printr-un vicleșug. Sub pretextul unei ofrande religioase, grecii au construit un uriaș cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunși cinci sute de soldați; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în oraș. În puterea nopții, ostașii greci au ieșit din ascunzătoare, au deschis poarta cetății și astfel Troia a fost cucerită printr-o stratagem devenită celebră de-a lungul veacurilor și cunoscută sub denumirea de „calul troian“.
Această expresie caracterizează pe acela care folosește un șiretlic (de genul: „i-am tras-o!“) spre a se furișa în tabăra adversă, indică pe dușmanul travestit în binefăcător.
În contextul celor prezentate mai sus, campania electorală, după opinia mea, este de fapt introducerea în capul fiecărui alegător a unui modern cal troian cu numele de: „Program de guvernare.“

Ajungem în final la un citat ce aparține lui Otto von Bismarck care ne aduce în actualitatea zilei de mâine duminică 27 septembrie: „Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri.“
Se povestește că deviza cancelarului german Otto von Bismarck (1815-1898) era: „forța merge înaintea dreptului.“ În anul 1862, când Wilhelm I l-a numit prim-ministru interimar, s-a adresat Parlamentului astfel: „Nu prin discursuri sau prin decizii ale majorității vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre, ci prin foc și sabie!“
Trăia și Bismarck în peștera lui Platon ? Poate… Așa, cel puțin, ne face să înțelegem ceea ce ne povestește istoria scrisă și rescrisă de la sistem la sistem.