Prietene cititor, dumneavoastră
și cu mine credem, la prima vedere, că putem vedea, auzi, pipăi, gusta sau
mirosi întreaga lume în care trăim. Mai mult chiar, presupunem că această
realitate este la fel pentru noi toți. Dar la fel ca în povestirea cu orbii și
elefantul, se pare că nici măcar doi oameni nu reușesc s-o perceapă la fel. Noi
percepem mare parte din realitatea accesibilă nouă prin filtrele create de
educația primită (dacă am primit-o), în mediul familial, social sau cultural
care ne-a influențat existența, de experiența personală limitată de viață și,
nu în ultimul rând, de accesul iluzoriu la o informație neviciată sau
incompletă. Oare, chiar au fost descifrate toate misterele de pe acest pământ
care ne pot da astfel garanția că putem avea încredere și acces la informații
neviciate ? Crede cineva că deține toate informațiile ? Sau poate este vorba doar
despre accesul la adevărurile utopice create de lumea imaginară a creierului
nostru ? De pildă, care-i chestia de fapt cu Corona ? O fi realitate, o fi doar o amăgire ca atâtea altele, sau doar o perdea de fum ce ascunde un viitor biblic de tip apocaliptic ?
Când percepem gustul și culorile în mod personal
putem accepta ideea de unicitate ? Dar când amprenta emoțională sau cea
digitală ne obligă să credem în unicitatea noastră, a fiecărei ființe umane,
putem trăi cu iluzia că am putea ajunge la un numitor comun cu alte ființe umane la fel de unice ?
Dacă informațiile mele limitate sunt corecte, se
poate explica faptul că motivul pentru care percepem atât de diferit realitatea
unii față de alții are legătură directă cu altă lume foarte importantă, unică
pentru fiecare, supranumită de unele teorii drept lumea specială a fiecăruia dintre noi. Această mică lume personală,
pe care fiecare începe să şi-o creeze din propriile amintiri la puţin timp după
naştere şi pe care continuă să o creeze şi să o recreeze o viaţă întragă, este
compusă dintr-un mic grup de imagini specifice, care portretizează mai mult
decât orice calea ideală de a ne satisface una sau mai multe dintre nevoile
noastre fundamentale. Ideile astfel adunate în mintea ființei umane sunt grupate
într-o zonă a creierului ce formează, în limbajul cotidian, sistemul individual
unic de convingeri. Acesta ne guvernează comportamentul și ne obligă să alegem în
funcție de lumea specială aflată în mintea fiecăruia dintre noi.
Și pentru a ne reaminti cât de diversă și unică este
percepția realității să ne întoarcem, pe scurt, la povestea amintită cu elefantul și orbii.
Se povestește că, într-o ţară îndepărtată s-au certat înţelepţii
referitor la adevăr. Regele, un adevărat om înţelept, a chemat nişte orbi la el
şi i-a rugat să pipăie un elefant. După care a întrebat, ce este un elefant. Orbi
fiind, deci fiind practic în posesia unor informații insuficiente (mutilate), aceștia au
perceput, fiecare într-un mod diferit elefantul. Orbul care a cercetat (atins)
urechile a spus că un elefant este mare şi plat (neted), cel care a atins
trompa, spunea că elefantul este lung şi rotund ca o conductă. Nu aceasta nu
este adevărat, strigă un altul. Un elefant este atât de îndesat ca o coloană.
Acest orb a cercetat picioarele. Al patrulea orb relata că după părerea sa un
elefant este lung şi neted şi la coadă ascuţit. El se referea la colţii de
fildeş ai pachidermului. Realitatea era doar una: elefantul, dar, in fapt, felul in care fiecare „a crezut că vede” elefantul, îi conducea spre gâlceavă. Într-un sfârşit regele i-a întrerupt şi a zis: „Aveţi toţi dreptate, dar fiecare dintre voi a descris numai o parte din elefant.
Exact la fel este şi cu adevărul: ceea ce vedem sau percepem este deseori numai o mică parte, din ceea ce este real. De ce ? Deoarece nimeni, dar absolut nimeni, nu deține toate informațiile care formează împreună adevărul absolut. Nici măcar adevărul juridic, de pildă, nu poate emite asemenea pretenții. De aici și numărul imens de erori judiciare existente în decursul istoriei Justiției pe acest pământ. Despre erorile provocate de războaie se poate aminti doar în treacăt. Pe de altă parte, focoasele nucleare existente azi pe Terra (cca 14 mii) ne demonstrează că încă n-am cercetat corect… elefantul.
Dacă vom avea posibilitatea să vedem cândva elefantul în întregimea lui abia atunci neînțelegerile vor dispare. Până atunci… unde-i elefantul ?“
