miercuri, 6 ianuarie 2010
CUM SE POATE ÎNŢELEGE DEMOCRAŢIA ? (VII)
Se mai pot aduce în atenţia stimatei cititoare sau a stimatului cititor şi alte întrebări rămânând în acelaşi context al democraţiei. Spre exemplu: „Informaţia mai este chiar aşa de inocentă ? Oare chiar mai este completă şi, pe cât posibil, apropiată de adevăr ? Sau poate că a ajuns între timp doar un amestec savant de minciună şi adevăr ? Poate fi doar o tehnică ce permite probabil furnizarea de erori unor terţi, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezimformatori ? Cum răspunde democraţia la aceste intrebări ? Poate prin dictatura majorităţii ? Există limite ale democraţiei ? Care ar fi aceste limite dacă ele există ?“
Apropo de popor şi de drepturile lui. Oare nu face parte din interesele vitale ale unui popor şi dreptul fiecărui cetăţean de a se bucura de bogăţiile solului şi subsolului ţării lui ? De ce trebuie să se bucure doar o persoană privată sau un concern care deţine în exclusivitate acest drept ? Este corect ? Este drept ? Este acesta un defect al democraţiei ? Unde a dispărut ţapul ispăşitor pe care să se poată da vina ? Probabil că după noua concepţie privitoare la drept totul ar putea apărea că este drept, nu-i aşa ?
Se mai pot aduce în atenţia stimatei cititoare sau a stimatului cititor şi alte întrebări rămânând în acelaşi context al democraţiei. Spre exemplu: „Informaţia mai este chiar aşa de inocentă ? Oare chiar mai este completă şi, pe cât posibil, apropiată de adevăr ? Sau poate că a ajuns între timp doar un amestec savant de minciună şi adevăr ? Poate fi doar o tehnică ce permite probabil furnizarea de erori unor terţi, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezimformatori ? Cum răspunde democraţia la aceste intrebări ? Poate prin dictatura majorităţii ? Există limite ale democraţiei ? Care ar fi aceste limite dacă ele există ?“
Apropo de popor şi de drepturile lui. Oare nu face parte din interesele vitale ale unui popor şi dreptul fiecărui cetăţean de a se bucura de bogăţiile solului şi subsolului ţării lui ? De ce trebuie să se bucure doar o persoană privată sau un concern care deţine în exclusivitate acest drept ? Este corect ? Este drept ? Este acesta un defect al democraţiei ? Unde a dispărut ţapul ispăşitor pe care să se poată da vina ? Probabil că după noua concepţie privitoare la drept totul ar putea apărea că este drept, nu-i aşa ?
CUM SE POATE ÎNŢELEGE DEMOCRAŢIA ? (VI)
Apoi mergem mai departe şi auzim că legea este expresia voinţei generale şi că nimeni nu este deasupra legii. Mai auzim şi că poporul este fundamentul autorităţilor publice. A ajuns oare balanţa dreptăţii să funcţioneze aşa de bine încât să se confunde cu sălile de judecată ? Cum a ajuns zeiţa justiţiei legată fiind mereu la ochi să controleze daca balanţa pe care o are în mână mai funcţionează normal ? L-a lăsat pe popor să verifice balanţa ? Sau este legată la ochi şi totuşi în mod paradoxal poate vedea măcar cu un ochi mai liber ? Dar daca totuşi zeiţa este de fapt oarbă şi nu mai are cum să vadă balanţa ? Ce a pus zeiţa pe celălalt talger când balanţa a ajuns să se încline prea tare într-o parte ? Poate a pus voinţa plină de consens a poporului ? Nu mai există probleme în justiţie după cum pretind unele voci ? De fapt, până la urmă, constatăm că nu este nimic nou sub soare căci într-un mod asemănător se întâmpla şi cu 200 de ani înainte, cam pe la 1789, când poporul era îmbătat şi atunci cu sintagme de genul: „Libertate, egalitate, fraternitate.“ Tot atunci se pare că a apărut şi ideea iluminată de drept al omului. Restul este istorie.
Pentru că am amintit de libertate şi egalitate, oare pot merge împreună, spre exemplu egalitatea cu libertatea iniţiativei ? Dubla subordonare naţională şi europeană ar putea limita libertatea omului ? Îşi mai poate tăia un simplu cetăţean, spre exemplu, porcul de crăciun ?
Apoi mergem mai departe şi auzim că legea este expresia voinţei generale şi că nimeni nu este deasupra legii. Mai auzim şi că poporul este fundamentul autorităţilor publice. A ajuns oare balanţa dreptăţii să funcţioneze aşa de bine încât să se confunde cu sălile de judecată ? Cum a ajuns zeiţa justiţiei legată fiind mereu la ochi să controleze daca balanţa pe care o are în mână mai funcţionează normal ? L-a lăsat pe popor să verifice balanţa ? Sau este legată la ochi şi totuşi în mod paradoxal poate vedea măcar cu un ochi mai liber ? Dar daca totuşi zeiţa este de fapt oarbă şi nu mai are cum să vadă balanţa ? Ce a pus zeiţa pe celălalt talger când balanţa a ajuns să se încline prea tare într-o parte ? Poate a pus voinţa plină de consens a poporului ? Nu mai există probleme în justiţie după cum pretind unele voci ? De fapt, până la urmă, constatăm că nu este nimic nou sub soare căci într-un mod asemănător se întâmpla şi cu 200 de ani înainte, cam pe la 1789, când poporul era îmbătat şi atunci cu sintagme de genul: „Libertate, egalitate, fraternitate.“ Tot atunci se pare că a apărut şi ideea iluminată de drept al omului. Restul este istorie.
Pentru că am amintit de libertate şi egalitate, oare pot merge împreună, spre exemplu egalitatea cu libertatea iniţiativei ? Dubla subordonare naţională şi europeană ar putea limita libertatea omului ? Îşi mai poate tăia un simplu cetăţean, spre exemplu, porcul de crăciun ?
CUM SE POATE ÎNŢELEGE DEMOCRAŢIA ? (V)
Tot mai des sunt asaltat de expresii cum ar fi „poporul a decis“ sau „poporul a ales“ făcându-mă să mă intreb: „Cine este de fapt poporul ?“ Să fie vorba doar de acel număr relativ de 50% +1 din masa celor ce se zice că au votat ? Deci nu neapărat 50% +1 din numărul absolut de votanţi. Intre timp se pare că ne facem că uităm faptul că şi băieţii veseli de la Universitate în număr de câteva mii sau zeci de mii dacă vreţi, aveau aceleaşi pretenţii. Şi ei, împreună cu posibilul personal infiltrat, care lucra probabil în trei schimburi pe post de cal troian printre cei de la Universitate strigau de zor: „Noi suntem poporul.“
Din câte se poate constata, după noile reguli ale matematicii democratice postdecembriste, valorimetrul a fost astfel calibrat încât s-a ajuns deja la adevărul axiomatic care ne spune că zecile de mii sunt unul şi acelaşi lucru cu cele 20 de milioane. Iată deci realizat şi consensul, adică înţelegerea deplină, acordul deplin al întregului popor. Se poate deci afirma că: „Poporul a votat.“ Cu alte cuvinte şi noţiunea de popor a suferit o transformare democratică şi a fost astfel definită încât să poată fi folosită ca o lozincă pentru orice sistem de guvernare în numele poporului, indiferent că este aplicat pe un meridian mai estic sau mai vestic, în zilele noastre sau cu 200 de ani în urmă. Nu-i deci de mirare că s-a ajuns şi la o asemenea armonie mondială deplină care cere de la sine o nouă ordine mondială. Oare chiar să mai fie o diferenţă între majoritatea de ieri de 99% şi cea de azi de 50% +1 (din masa celor ce se zice că au votat) ? Chestie doar de vocabular ? Sau poate că totuşi valorimetrul funcţionează corect fiind special proiectat pentru un anumit popor ?
Tot mai des sunt asaltat de expresii cum ar fi „poporul a decis“ sau „poporul a ales“ făcându-mă să mă intreb: „Cine este de fapt poporul ?“ Să fie vorba doar de acel număr relativ de 50% +1 din masa celor ce se zice că au votat ? Deci nu neapărat 50% +1 din numărul absolut de votanţi. Intre timp se pare că ne facem că uităm faptul că şi băieţii veseli de la Universitate în număr de câteva mii sau zeci de mii dacă vreţi, aveau aceleaşi pretenţii. Şi ei, împreună cu posibilul personal infiltrat, care lucra probabil în trei schimburi pe post de cal troian printre cei de la Universitate strigau de zor: „Noi suntem poporul.“
Din câte se poate constata, după noile reguli ale matematicii democratice postdecembriste, valorimetrul a fost astfel calibrat încât s-a ajuns deja la adevărul axiomatic care ne spune că zecile de mii sunt unul şi acelaşi lucru cu cele 20 de milioane. Iată deci realizat şi consensul, adică înţelegerea deplină, acordul deplin al întregului popor. Se poate deci afirma că: „Poporul a votat.“ Cu alte cuvinte şi noţiunea de popor a suferit o transformare democratică şi a fost astfel definită încât să poată fi folosită ca o lozincă pentru orice sistem de guvernare în numele poporului, indiferent că este aplicat pe un meridian mai estic sau mai vestic, în zilele noastre sau cu 200 de ani în urmă. Nu-i deci de mirare că s-a ajuns şi la o asemenea armonie mondială deplină care cere de la sine o nouă ordine mondială. Oare chiar să mai fie o diferenţă între majoritatea de ieri de 99% şi cea de azi de 50% +1 (din masa celor ce se zice că au votat) ? Chestie doar de vocabular ? Sau poate că totuşi valorimetrul funcţionează corect fiind special proiectat pentru un anumit popor ?
CUM SE POATE ÎNŢELEGE DEMOCRAŢIA ? (IV)
În contextul celor amintite a apărut pe piaţă tot mai mult ideea care susţine că mai nou democraţia pretinde să acorde numărului autoritatea care aparţine de drept meritului. Deci se pare că a apărut un conflict între noţiunea de număr care a ajuns să se opună noţiunii de merit. Ori, dacă stau să mă gândesc mai bine, ideea de merit se asocia cândva cu noţiunea de aristocraţie adevărată. A nu se confunda cu ceea ce defineşte mass-media în ultimii 20 de ani prin sintagme de genul „baroni locali“. Nu vorbesc aici de aristocraţia proletară a timpurilor noastre ci de vechea aristocraţie, chiar şi cea de pe vremea grecilor, căreia i se asocia cândva pe deplin şi eticheta de cea mai bună, chiar şi după criteriul virtuţii.
Nu pot să nu reamintesc şi faptul că peste ideea de număr a fost lipită şi ideea de a aprecia pseudovaloarea cuiva printr-un mic sau o bere prin care se urmărea de fapt manipularea urnei. Deci s-ar putea să avem în faţa noastră o nouă formă de manifestare a virtuţii ? Turismul electoral merită doar pomenit în treacăt căci face parte din acelaşi decor. De fapt mijloacele pentru obţinerea numărului şi nicidecum a valorii sunt deja mediatizate prin declaraţii publice de genul: „Ei au ştiut să fure mai bine ca noi“. Mi se pare deci, dacă nu mă înşel, că însăşi măria sa hoţia a ajuns la rang de virtute. Este o mare cucerire, nu-i aşa ?
Apoi încep să am probleme de vocabular şi datorită confuziei voite ce se face tot mai des între termeni ca relativ şi absolut sau majoritate şi consens.
În contextul celor amintite a apărut pe piaţă tot mai mult ideea care susţine că mai nou democraţia pretinde să acorde numărului autoritatea care aparţine de drept meritului. Deci se pare că a apărut un conflict între noţiunea de număr care a ajuns să se opună noţiunii de merit. Ori, dacă stau să mă gândesc mai bine, ideea de merit se asocia cândva cu noţiunea de aristocraţie adevărată. A nu se confunda cu ceea ce defineşte mass-media în ultimii 20 de ani prin sintagme de genul „baroni locali“. Nu vorbesc aici de aristocraţia proletară a timpurilor noastre ci de vechea aristocraţie, chiar şi cea de pe vremea grecilor, căreia i se asocia cândva pe deplin şi eticheta de cea mai bună, chiar şi după criteriul virtuţii.
Nu pot să nu reamintesc şi faptul că peste ideea de număr a fost lipită şi ideea de a aprecia pseudovaloarea cuiva printr-un mic sau o bere prin care se urmărea de fapt manipularea urnei. Deci s-ar putea să avem în faţa noastră o nouă formă de manifestare a virtuţii ? Turismul electoral merită doar pomenit în treacăt căci face parte din acelaşi decor. De fapt mijloacele pentru obţinerea numărului şi nicidecum a valorii sunt deja mediatizate prin declaraţii publice de genul: „Ei au ştiut să fure mai bine ca noi“. Mi se pare deci, dacă nu mă înşel, că însăşi măria sa hoţia a ajuns la rang de virtute. Este o mare cucerire, nu-i aşa ?
Apoi încep să am probleme de vocabular şi datorită confuziei voite ce se face tot mai des între termeni ca relativ şi absolut sau majoritate şi consens.
CUM SE POATE ÎNŢELEGE DEMOCRAŢIA ? (III)
Pe tema ideii de democraţie s-au făcut şi se mai fac nenumărate speculaţii de către diverse ideologii, adică cu alte cuvinte se spun şi fel de fel de minciuni. Unele ideologii, spre exemplu, aplică formula precum că democraţia ar fi guvernarea poporului, prin popor, pentru popor sau susţin că democraţia ar fi un sistem în care poporul domneşte dar nu guvernează.
Personal, am ajuns însă în urma atâtor variante de interpretare în faţa unei dileme, la fel ca cetăţeanul turmentat al lui nenea Iancu. Adică sunt pus în faţa unor raţionamente silogistice care pot pune în discuţie şi două alternative contradictorii, dintre care trebuie aleasă una, deşi amândouă duc la acelaşi rezultat. Cu alte cuvinte am ajuns într-o situaţie în care mă întreb sincer: „Oare urna de vot chiar a adus sau va putea aduce cândva cu adevărat mult visata democraţie ?“ Sau ideea de democraţie este doar rezultatul unui raţionament amăgitor plin de premize false ?
După părerea competentă a specialiştilor, democraţia a ajuns să aibă ca fundament doar cantitatea de votanţi şi nicidecum calitatea alegătorilor. Este cantitatea (numărul) mai importantă decât calitatea ? Poate adevărul, legea, dreptul sau justiţia să depindă de un număr de oameni care vor să se ridice împotriva altora care, la rândul, lor vor să rămână la locul lor ? Este opinia mulţimii o eroare care prin înmulţire suferă de o mutaţie genetică care riscă să devină adevăr ? Când vorbim de democraţie este aceasta sufragiul universal sau doar apanajul unei majorităţi ?
Pe tema ideii de democraţie s-au făcut şi se mai fac nenumărate speculaţii de către diverse ideologii, adică cu alte cuvinte se spun şi fel de fel de minciuni. Unele ideologii, spre exemplu, aplică formula precum că democraţia ar fi guvernarea poporului, prin popor, pentru popor sau susţin că democraţia ar fi un sistem în care poporul domneşte dar nu guvernează.
Personal, am ajuns însă în urma atâtor variante de interpretare în faţa unei dileme, la fel ca cetăţeanul turmentat al lui nenea Iancu. Adică sunt pus în faţa unor raţionamente silogistice care pot pune în discuţie şi două alternative contradictorii, dintre care trebuie aleasă una, deşi amândouă duc la acelaşi rezultat. Cu alte cuvinte am ajuns într-o situaţie în care mă întreb sincer: „Oare urna de vot chiar a adus sau va putea aduce cândva cu adevărat mult visata democraţie ?“ Sau ideea de democraţie este doar rezultatul unui raţionament amăgitor plin de premize false ?
După părerea competentă a specialiştilor, democraţia a ajuns să aibă ca fundament doar cantitatea de votanţi şi nicidecum calitatea alegătorilor. Este cantitatea (numărul) mai importantă decât calitatea ? Poate adevărul, legea, dreptul sau justiţia să depindă de un număr de oameni care vor să se ridice împotriva altora care, la rândul, lor vor să rămână la locul lor ? Este opinia mulţimii o eroare care prin înmulţire suferă de o mutaţie genetică care riscă să devină adevăr ? Când vorbim de democraţie este aceasta sufragiul universal sau doar apanajul unei majorităţi ?
CUM SE MAI POATE ÎNŢELEGE DEMOCRAŢIA ? (II)
Foarte des, mai ales în ultima vreme, am citit sau am auzit din diverse surse şi despre cuvântul dezinformare. Această noţiune, datorită unei dese utilizări a ei în ultimii 20 de ani, a intrat în limbajul curent al oamenilor, aceştia devenind mai atenţi şi mai conştienţi de faptul că dezinformarea este primul pas necesar pentru a da şi a lua ţeapă. Oamenii au devenit conştienţi că au devenit nişte ţinte într-un război ce nu cunoaşte pacea. Este războiul ţepelor.
Astăzi au apărut pe scară largă, pe toate meridianele, o serie de termeni specifici zilelor noastre printre care, aşa cum am amintit şi cuvântul dezinformare. Numai că într-un anumit sens prin dezinformare se schimbă şi cursul unei acţiuni, prin crearea unor false probleme, pentru a abate atenţia opiniei publice de la acţiunile sau planurile reale ale cuiva. Astfel tocmai am intrat pe făgaşul unui alt termen numit diversiune. Alături de cuvântul diversiune poate sta şi sensul de a înşela pe cineva, profitând de anumite împrejurări, pentru a trage foloasele dintr-o anumită situaţie. Astfel am ajuns la cuvântul speculă din care derivă şi noţiunea de speculaţie. Nu trebuie deloc neglijat în acest context al speculaţiei şi termenul de minciună cu care se înrudeşte. Iar despre minciună auzeam cândva, chiar de la mass-media, că ar avea mai multi fraţi gemeni cum ar fi: minciuna prin promisiune, sau minciuna prin distorsiune, sau minciuna prin diversiune, sau minciuna prin omisiune. Tot acest ansamblu de termeni se regăsesc din nefericire şi în mult mediatizata democraţie a zilelor noastre.
Foarte des, mai ales în ultima vreme, am citit sau am auzit din diverse surse şi despre cuvântul dezinformare. Această noţiune, datorită unei dese utilizări a ei în ultimii 20 de ani, a intrat în limbajul curent al oamenilor, aceştia devenind mai atenţi şi mai conştienţi de faptul că dezinformarea este primul pas necesar pentru a da şi a lua ţeapă. Oamenii au devenit conştienţi că au devenit nişte ţinte într-un război ce nu cunoaşte pacea. Este războiul ţepelor.
Astăzi au apărut pe scară largă, pe toate meridianele, o serie de termeni specifici zilelor noastre printre care, aşa cum am amintit şi cuvântul dezinformare. Numai că într-un anumit sens prin dezinformare se schimbă şi cursul unei acţiuni, prin crearea unor false probleme, pentru a abate atenţia opiniei publice de la acţiunile sau planurile reale ale cuiva. Astfel tocmai am intrat pe făgaşul unui alt termen numit diversiune. Alături de cuvântul diversiune poate sta şi sensul de a înşela pe cineva, profitând de anumite împrejurări, pentru a trage foloasele dintr-o anumită situaţie. Astfel am ajuns la cuvântul speculă din care derivă şi noţiunea de speculaţie. Nu trebuie deloc neglijat în acest context al speculaţiei şi termenul de minciună cu care se înrudeşte. Iar despre minciună auzeam cândva, chiar de la mass-media, că ar avea mai multi fraţi gemeni cum ar fi: minciuna prin promisiune, sau minciuna prin distorsiune, sau minciuna prin diversiune, sau minciuna prin omisiune. Tot acest ansamblu de termeni se regăsesc din nefericire şi în mult mediatizata democraţie a zilelor noastre.
CUM SE MAI POATE ÎNŢELEGE DEMOCRAŢIA ? (I)
Stimată cititoare, stimate cititor, probabil că sunteţi de acord că trăim momente interesante şi istorice în acelaşi timp. Sesizaţi şi dvs. la fel ca şi mine că tot mai des are loc o anumită răsturnare a valorilor reale. Am văzut împreună, spre exemplu, cum agresorul se consideră agresat de terorism în timp ce chiar agresatul a devenit între timp terorist chiar în ochii agresorului. Jefuitorul se consideră mereu în pericol în faţa teroristului care de fapt este cel jefuit ce-şi apără şi nevoile şi neamul, după cum spunea poetul. Deci cu alte cuvinte, stimate cititor, daca sunt tâlhărit şi încerc să mă apăr devin automat terorist în ochii banditului, nu-i aşa ?
Cred totuşi că nu se poate trece chiar aşa de uşor peste avantajele sau dezavantajele acestui moment istoric. Printre altele trebuie să sesizăm că mass-media ne-a adus la ordinea zilei o serie de noţiuni specifice unei situaţii de neinvidiat. Deja de la începutul mileniului în care am intrat, am fost confruntaţi cu norii de ceaţă creaţi şi întreţinuţi de diversi specialişti, dar mai ales de cei ce slujesc mass-media.
Stimată cititoare, stimate cititor, probabil că sunteţi de acord că trăim momente interesante şi istorice în acelaşi timp. Sesizaţi şi dvs. la fel ca şi mine că tot mai des are loc o anumită răsturnare a valorilor reale. Am văzut împreună, spre exemplu, cum agresorul se consideră agresat de terorism în timp ce chiar agresatul a devenit între timp terorist chiar în ochii agresorului. Jefuitorul se consideră mereu în pericol în faţa teroristului care de fapt este cel jefuit ce-şi apără şi nevoile şi neamul, după cum spunea poetul. Deci cu alte cuvinte, stimate cititor, daca sunt tâlhărit şi încerc să mă apăr devin automat terorist în ochii banditului, nu-i aşa ?
Cred totuşi că nu se poate trece chiar aşa de uşor peste avantajele sau dezavantajele acestui moment istoric. Printre altele trebuie să sesizăm că mass-media ne-a adus la ordinea zilei o serie de noţiuni specifice unei situaţii de neinvidiat. Deja de la începutul mileniului în care am intrat, am fost confruntaţi cu norii de ceaţă creaţi şi întreţinuţi de diversi specialişti, dar mai ales de cei ce slujesc mass-media.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
