De la lume adunate... Despre Moloh.

 

«Când vezi piatra ce nu simte nici durerea și nici mila,

  De ai inimă și minte, feri în lături, e Dalila !»

(M. Eminescu)

 

Distinsă cititoare, prietene cititor, probabil că ați auzit despre o veche divinitate, simbolul cruzimii, încă de pe vremea fenicienilor numită Moloch. Din diverse surse aflăm că, spre deosebire de alte zeități care primeau sacrificii (jertfe) în vite, Moloch (sau biblicul Moloh) nu accepta ca jertfă decât oameni în ritualul obscur păgânesc închinat lui. Deci, cu alte cuvinte, acest idol, probabil o altă invenție a minții umane, cerea un sacrificiu foarte mare. Istoricul grec Diodor din Sicilia relatează că, pentru a-l îmbuna pe acest idol antropofag care s-ar fi mâniat că i s-a adus carne ieftină (copii de sclavi și de străini), cartaginezii (ce adoptaseră cultul lui Moloh) i-au jertfit, în cursul unui asediu, „două sute de copii aparținând celor mai de seamă familii din Cartagina“. Iată de ce Moloh (care înseamnă „rege“ și e reprezentat ca un monstru cu trup de om și cap de taur) a rămas simbolul cruzimii. Scriitorul rus Kuprin și-a intitulat Moloh o povestire în care descrie crunta exploatare a muncitorilor la o uzină metalurgică capitalistă, ne reamintește un fost autor al propagandei comuniste.

Despre cruzime,  în general, istoria ne prezintă multe aspecte.

Din nefericire, despre cruzime se pomenește și în lumea așa-zisă creștină. Poate că n-ar fi de ocolit, de pildă, trista istorie a masacrului din Noaptea Sfântului Bartolomeu. Dar oare în secolul trecut, de tristă amintire, secolul holocaustului sau chiar în zilele noastre nu mai există cruzime ? Ba bine că nu !

Pentru lumea creștină (dacă mai există sau care mai există probabil doar cu numele), Biblia ar trebui să fie mai mult decât o sursă de completare a culturii generale. În cuprinsul acestei Cărți a cărților se amintește și de Moloh.

Vorbind despre Scriptură sub inspirație divină, apostolul Pavel, de pildă, ne atrage atenția în 2 Timotei 3:16 și 17 că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.“

Dacă am înțeles corect, cruzimea este o faptă ce vine dintr-o inimă de gheață, o inimă a dracului care nu este compatibilă cu înţelepciune în neprihănire ce vine dintr-o inimă încălzită de Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare (Iacob 1:17).

Există pe lumea asta oameni ai dracului, oameni răi, oameni cruzi ? Oameni fără milă care, prin cruzimea faptelor lor (de tortură sau terorism, de exemplu) poluează însuși conceptul de omenie ?

Moloh, simbolul cruzimii, de pildă, ne este adus în atenție și de unele texte biblice. Dar, iată ce găsim scris în Biblie despre acest idol în mai multe locuri:

Levitic 18:21 Să nu dai pe nici unul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh, şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.

Levitic 20:2 Spune copiilor lui Israel: Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.

Levitic 20:3 Şi Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel sfânt, şi a necinstit  Numele Meu cel sfânt.

Levitic 20:4 Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,

Levitic 20:5 Îmi voi întoarce Eu Faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.

2 Imparati 23:10 Împăratul a pângărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.

Faptele Apostolilor 7:43 Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.

Mi se par interesante de amintit și textele biblice următoare din Levitic 20:

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2 Spune copiilor lui Israel: Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.

3 Şi Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel sfânt, şi a necinstit Numele Meu cel sfânt.

4 Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,

5 Îmi voi întoarce Eu Faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.

6 Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.

7 Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

8 Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.

. . . . . . . . . . . . . . 

22 Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei.

23 Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scârbă de ele.

24 V-am spus: Voi le veţi stăpâni ţara; Eu vă voi da-o în stăpânire: este o ţară în care curge lapte şi miere. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus de o parte dintre popoare.

25 Să faceţi deosebire între dobitoacele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toate târâtoarele de pe pământ, pe care v-am învăţat să le deosebiţi ca necurate.

26 Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.

27 Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.

Distinsă cititoare, prietene cititor, probabil că veți fi de acord cu faptul că, pentru a înțelege anumite aspecte, acestea trebuiesc privite în contextul lor. De ce se duce un om la pescuit sau la vânătoare ? Oare joacă un rol în viața unor oameni și plăcerea de a chinui animale nevinovate sau chiar de a le ucide ? Este această plăcere o formă mascată de întreținere a cruzimii prin eludarea milei ?

N-ar trebui uitat sau neglijat faptul că, Atotputernicul și Nemuritorul Creator, din respect pentru creația Sa, i-a pus în mână un set de principii cuprinse în Decalog. Nu trebuie uitat faptul că Decalogul este unicul act normativ, unica lege morală, scrisă personal de Tatăl luminilor. Deci, ca și Autorul său, Decalogul n-are moarte, este veșnic, și ca atare nu poate fi schimbat de omul muritor prin diverse sisteme religioase. Creatorul a interzis, în principiu, uciderea creaturilor Sale nealterate de păcat.

Prin păcatul neascultării de Veșnicul Creator, prin alegerea de a asculta de Lucifer (tatăl tuturor minciunilor prin omisiune, diversiune, distorsiune, promisiune sau falsa compasiune), deci prin fărădelege, prin nerespectarea legi morale divine, creatura (omul) s-a îndepărtat de Creator, acel Dumnezeu care este în același timp și dragoste și nicidecum ură și cruzime, după cum vor unii să-L prezinte.

Omul, prin ascultare, deci în armonie cu Creatorul său, până la ieșirea din Eden, n-a fost învățat să ucidă. Hainele de piele și jertfa de animale (și nicidecum de oameni) a apărut ca o reamintire a faptului că pentru iresponsabilitatea ta, omule, va trebui să plătească prin moarte, în locul tău, un animal nevinovat de păcatul tău. Instanța divină, ne reamintește Biblia, a hotărât că plata păcatului este moartea.

Dacă sunt corect informat, o inimă care nu simte nici durerea și nici mila se numește o inimă împietrită, după cum ne sugerează și Eminescu. Este o inimă în care își găsește un loc ideal să încolțească sămânța cruzimii. Este inima acelor „chemați“ să dea dovadă de tărie și nicidecum de slăbiciune sufletească exprimată prin milă. Este, de pildă, inima mamei care-și aruncă copilul, nou născut, în ghena de gunoi chiar și în secolul XXI. Există asemenea oameni ai dracului ? Homo diabolicus ? Sau este totul doar o invenție, o legendă ?

Alegând în locul milei, ce ar fi trebuit să vină dintr-o inimă încălzită prin iubirea divină, cruzimea unei inimi de piatră „omul“ a ales-o de fapt pe … Dalila.

”Ia-mi-o, că-mi place”, ne vor spune Samsonii zilelor noastre. Sau ?...